Accident grav pe DN 58, în Caraș-Severin. Un pieton a murit pe loc

O persoană a murit, alta este încarcerată, iar alte două au fost rănite după un accident în care au fost implicate două mașini și un pieton, pe DN 58, în județul Caraș-Severin.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 58 Reșița-Caransebeș, la ieșire din municipiul Reșița, o mașină a lovit un pieton și ulterior a intrat într-un alt autovehicul.

În urma accidentului, pietonul a murit.

ISU Caraș-Severin anunță că o altă persoană este încarcerată. De asemenea, încă două persoane, printre care și un minor, au nevoie de îngrijiri medicale.

O a cincea persoană este evaluată la fața locului, însă refuză transportul la spital, scrie Mediafax.

Traficul rutier în zonă este oprit pe ambele sensuri pentru efectuarea cercetării la fața locului.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI