ANPC face controale după facturile uriașe la curent. Ce trebuie să faci dacă ai probleme cu factura

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început mai multe controale, în urma creșterii numărului de reclamații înregistrate de la consumatori în ceea ce privește modul de calculare a facturilor la energie electrică. 

“Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică și verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce privește calcularea facturilor emise de aceștia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă. Menționăm că, pentru a putea stabili dacă reclamațiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenție toate documentele necesare, în fiecare caz în parte”, se arată într-un comunicat al ANPC. 

Reprezentanții ANPC amintesc procedura pe care trebuie să o urmeze, atunci când au o nemulțumire legată de modul în care a fost realizată factura de consum. 

“Să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informațiile primite nu sunt satisfăcătoare, pentru consumator, acesta să completeze formularul de sesizare de pe site-ul instituției, www.anpc.ro. În cazul în care consumatorii au aviz de deconectare și se consideră nedreptățiți, îi invităm să completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro, cu caracter urgent”, a precizat ANPC. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI