USR va depune moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu

Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat că partidul pe care îl conduce va depune moţiune simplă împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu, în prima zi a sesiunii parlamentare.

„După 3 ani în care ministrul a fost doar spectator în fotoliu, românii plătesc facturi uriaşe la energie şi sărăcesc pe zi ce trece”, spune preşedintele USR.

 „USR va depune moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, în prima zi a sesiunii parlamentare. După 3 ani în care ministrul a fost doar spectator în fotoliu, românii plătesc facturi uriaşe la energie şi sărăcesc pe zi ce trece. Europa de Vest adoptă măsuri care au fost propuse şi în România de USR, dar între timp Virgil Popescu duce România către o iarnă extrem de dificilă. Măsurile luate de PSD şi PNL au îndatorat România cu 30 miliarde lei, bani pe care îi vor plăti copiii şi nepoţii noştri”, a scris Cătălin Drulă, marţi pe Facebook. 

El a mai spus că este „evidentă lipsa de capacitate a lui Virgil Popescu, dar PSD e la fel de vinovat pentru criza din energie”.

„A făcut până acum scut în jurul ministrului Popescu. Ei l-au salvat la precedentele două moţiuni depuse de USR. Acum e momentul (în ceasul al 13-lea) ca PSD să arate un minim de responsabilitate pentru ţara pe care o guvernează. Virgil Popescu trebuie demis urgent dacă vrem să trecem această iarnă cu bine”, a completat Drulă. 

Aceasta ar urma să fie a treia moţiune simplă a USR depusă împotriva ministrului Energiei, pe acest an. 

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI