Simona Halep schimbă antrenorul

Simona Halep a anunțat pe contul personal de Twitter începerea unei colaborări neașteptate: fosta lideră WTA va fi antrenată de Patrick Mouratoglu, cel despre care se știa în circuitul WTA că este încă antrenorul Serenei Williams.

Informația prezentată de Halep a fost confirmată de Mouratoglou pe Twitter, acolo unde antrenorul francez anunță o colaborare de tip „full time” cu sportiva noastră.

Conform spuselor lui Mouratoglou, colaboarea cu Serena Williams s-a încheiat în urmă cu câteva săptămâni.

„Astăzi încep un nou capitol în cariera mea de antrenor. Am devenit noul antrenor al Simonei Halep, în regim full time. În ultimele opt luni, mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit antrenoratul. E pasiunea vieții mele și încă simt că mai am multe de oferit” – Patrick Mouratoglou.

Conform antrenorului francez, Halep i-a propus acestuia să o antreneze încă dinainte de startul turneului de la Indian Wells (acolo unde Simona a ajuns până în semifinale). Atunci a fost nevoit să o refuze pe sportiva noastră, dar după întreruperea colaborării cu Serena Williams a dat curs invitației.

„Câteva săptămâni mai târziu (n.r. după propunerea Simonei), am avut o discuție cu Serena și ușa mi s-a deschis, cel puțin pe termen scurt, pentru a lucra cu altcineva. Vă voi ține la curent cu ceea ce urmează”, a precizat Mouratoglou.

Patrick Mouratoglo a fost antrenorul Serenei Williams începând din 2012. Americanca nu a mai jucat de luni bune, ultima participare fiind consemnată la Wimbledon, ediția din 2021 (a părăsit centralul londonez în lacrimi, după o accidentare).

Cunoscutul antrenor francez și-a început cariera în 1999, atunci când l-a pregătit pe Marcos Baghdatis. De la acel moment, Mourtagolou a mai colaborat cu Anastasia Pavlyuchenkova, Aravane Rezai, Yanina Wickmayer, Laura Robson, Jeremy Chardy, Grigor Dimitrov, Stefanos Tsitsipas, Coco Gauff, Serena Williams, iar acum Simona Halep.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI