Florin Cîțu trebuie să demisioneze de la șefia Senatului? Ce spune Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că nu vede motiv pentru ca Florin Cîţu să plece de la şefia Senatului în perioada următoare, după ce acesta a demisionat, sâmbătă, din funcţia de preşedinte al PNL. Prim-ministrul a adăugat că va discuta cu Dan Vîlceanu, care a anunţat că îşi va înainte demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

 „În acest moment, nediscutându-se alte demersuri şi având în vedere tot ceea ce s-a petrecut la nivelul PNL, nu văd de ce ar trebui să plece de la şefia Senatului”, a declarat Nicolae Ciucă, chestionat la finalul şedinţei Consiliului Naţional de duminică de la Parlament, dacă Florin Cîţu ar trebui să plece şi din funcţia de preşedinte al Senatului.

Întrebat despre faptul că Dan Vîlceanu a anunţat că doreşte să vorbească cu el pentru a îşi înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ciucă a răspuns: „Am să discut cu domnul ministru Vîlceanu”.

Premierul a adăugat că ar fi fost bine ca Florin Cîţu şi Dan Vîlceanu să participe la lucrările de duminică ale BPN şi cele ale Consiliului Naţional al PNL.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI