George Simion îl face ”dement” pe cel care l-a stropit cu cerneală la Iași

George Simion îl face ”dement” pe bărbatul care l-a stropit cu cerneală la Ziua Unirii de la Iași, într-o postare pe Facebook în care copreședintele AUR îl ridiculizează pe deputatul USR Iulian Bulai.

”Dacă vreți să nu vă apere Bulai, votați AUR!”, sună postarea lui George Simion care a adunat 24.000 de aprecieri, peste 5.700 de comentarii și mai bine de 1.100 de distribuiri.

Copreședintele AUR atașează o fotografie trucată, în care din turela unui tanc poate fi văzut ieșind capul deputatului USR Iulian Bulai, cu numele alesului nemțean inscripționat pe chepeng.

Dincolo de răfuiala politică, George Simion a simțit nevoia să-și clarifice și adevăratele sentimente față de bărbatul care l-a atacat cu cerneală la manifestarea de Ziua Unirii, de la Iași.

Imagine

Astfel, într-un comentariu adăugat la propria postare, liderul AUR spune despre acesta că este ”dement”, apelativ ambalat tot într-un atac la adresa deputatului USR.

”Statuia vie Bulai, regele călăreț al Neo-marxiștilor, schelălăie pe aici că ar fi nedreptățit. A uitat cum a incitat ca să arunce acel dement în mine cu cerneală”, a scris George Simion, care adaugă și o postare a deputatului USR despre care consideră el că e incitatoare.

Tânărul de 32 de ani dintr-o comună de lângă Iași a fost amendat și spune că l-a stropit pe George Simion din cauza unei ”nemulțumiri personale”.

Ulterior, bărbatul a spus că dacă nu era scos de forțele de ordine ar fi fost linșat de către susținătorii liderului AUR.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI