Prințesa Diana omagiată de fiii săi William și Harry în ziua în care aceasta ar fi împlinit vârsta de 60 de ani

Prinţii Harry şi William au inaugurat împreună joi, în cadru restrâns, o statuie în amintirea mamei lor, prinţesa Diana, în ziua în care aceasta ar fi împlinit vârsta de 60 de ani. Grupul statuar este amplasat în grădinile Palatului Kensington din Londra.

Prinţesa de Wales, supranumită Lady Di, care a murit la 36 de ani, în urma unui accident de automobil petrecut la Paris în 31 august 1997, ar fi împlinit joi, 1 iulie, vârsta de 60 de ani. Statuia care îi este dedicată, realizată de Ian Rank-Broadley, a fost dezvelită, joi, în „grădina ascunsă” de la Kensington Palace. Aici a fost reşedinţa sa, care a devenit între timp reşedinţa oficială a prinţului William.

După ce abia au vorbit în ultimele 18 luni, prinții William și Harry au schimbat cuvinte despre victoria Angliei la euro, potrivit DailyMail. Și discuția a continuat, frații mergând împreună în grădini pentru a-și aminti de regretata lor mamă.

Emoționantul eveniment a avut loc în prezenţa unui grup de doar 30 de persoane, inclusiv a unor membri ai familiei Spencer. Au participat frații Dianei, Earl Spencer, Lady Sarah McCorquodale și Lady Jane Fellowes. Nu a fost însă fostul său soț.

Prinţul Charles, cu care Lady Di s-a căsătorit în urmă cu 40 de ani, pe 29 iulie 1981, şi de care a divorţat în 1996, nu a participat la ceremonie, din cauza „amintirilor regretabile”, ca „să nu redeschidă răni mai vechi”, potrivit unor apropiați citați de presa engleză.

Pentru a marca inaugurarea de joi, familia regală a transmis un mesaj al prinților William și Harry pe Twitter în care se aduce un omagiu prințesei Diana: „Astăzi, în ceea ce ar fi fost cea de-a 60-a aniversare a mamei noastre, ne amintim dragostea, puterea și caracterul ei – calități care au făcut-o o forță a binelui în întreaga lume, schimbând în bine numeroase vieți”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI