ROLAND GARROS: Jucătoarele din România și-au aflat adversarele din primul tur

Jucătoarele din România și-au aflat adversarele din primul tur al celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului. Va fi prima ediție a competiției din Paris după o așteptare de doi ani, asta după ce anul trecut, aceasta a fost anulată din cauza pandemiei. Irina Begu, Patricia Țig, Sorana Cârstea sau Monica Niculescu sunt sportivele în care România își pune speranțele la acest turneu în absența Simonei Halep.

Simona Halep, cea care a triumfat în 2019 la Paris, nu va putea participa din cauza accidentării pe care a suferit-o la turneul de la Roma.

Irina Begu (74 WTA) o va înfrunta pe Serena Williams, numărul 8 mondial şi favorită 7. Sportiva din Statele Unite a triumfat de trei ori la Paris: 2002, 2013 și 2015. Învingătoarea din acest meci va da peste Mihaela Buzărnescu (173 WTA) sau Arantxa Rus (Olanda, 84 WTA).

Patricia Țig (63 WTA) se va duela cu japoneza Naomi Osaka, locul 2 mondial şi favorită 2. Câştigătoarea confruntării va juca apoi cu Ana Bogdan (102 WTA) sau cu o jucătoare venită din calificări.

Sorana Cîrstea (61 WTA) va evolua în primul tur cu britanica Johanna Konta, locul 20 mondial și favorita 19. În cursa pentru un loc pe tabloul principal a rămas o singură româncă, Irina Bara, cap de serie 14 în calificări, care o va întâlni vineri pe Magdalena Frechm, din Polonia.

Roland Garros va avea loc în perioada 30 mai – 13 iunie.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI