Avertizare METEO. Val de aer tropical peste România

Meteorologii anunţă vreme de coşmar: nopţi tropicale, aer irespirabil şi furtuni violente. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 şi 37 de grade, minimele se vor situa frecvent peste 20 de grade.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales după-amiaza şi seara în zonele de deal şi de munte şi pe alocuri în restul teritoriului. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, miercuri, 30 iunie, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în regiunile vestice şi sudice. Disconfortul termic se va accentua în toată ţara, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, în cea mai mare parte a Dobrogei şi Moldovei şi local în Transilvania şi Maramureş. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza şi seara, pe alocuri, mai ales la deal şi munte, vor fi averse şi descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în vestul, nord-vestul teritoriului, dar şi asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 38 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei şi 24…25 de grade în Dealurile de Vest. 

În Bucureşti, vremea va deveni caniculară, iar indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. 

Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

Joi, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, dar disconfortul termic se va menţine accentuat în sudul şi estul teritoriului, deşi valorile termice vor începe să scadă. Cu toate acestea, disconfortul termic se va menţine accentuat în regiunile extracarpatice şi izolat în restul teritoriului, iar local în Lunca Dunării canicula va persista. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi mai ales după-amiaza şi seara vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii relativ extinse în zonele de deal şi de munte şi local în restul teritoriului.

În Capitală, vremea se va menţine caniculară, cu disconfort termic accentuat. Cerul va fi variabil, dar seara şi noaptea vor fi intervale de timp cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.

Începând de vineri, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată şi mai ales în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării, local, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI