Alexia Eram a recunoscut că suferă de anxietate

Fiica Andreei Esca a recunoscut că se confruntă cu anxietatea și plânge aproape în fiecare zi. Aceasta a mărturisit că face terapie o dată pe săptămână pentru a scăpa de această problemă care o macină.

Alexia Eram a declarat că anxietatea este cea mai mare problemă cu care se confruntă în această perioadă. Alexia a precizat că făcea terapie și în urmă cu cinci ani, dar a renunțat, iar odată cu pandemia a reluat ședințele de consilere, din cauză că anxietatea s-a amplificat.

”Eu plâng foarte des, plâng aproape în fiecare zi. Ultima oară am plâns acum două zile, pentru că nu mă simțeam bine. Eu așa mă descarc. Cred că toată lumea suferă de anxietate și de stres. Trăim într-o lume haotică, dar fac terapie, oricum, o dată pe săptămână. Cred că mă ajută foarte mult. Am perioade foarte des, că tot ziceam că sunt pozitivă, în interiorul meu nu sunt tot timpul așa de pozitivă. (…) Am făcut terapie prima oară acum vreo 5 ani de zile. M-am oprit, trei ani mai târziu am făcut din nou, câteva luni, iar m-am oprit și acum am reluat de aproape un an, de când a început pandemia”, a mărturisit Alexia Eram în podcastul Laurei Giurcanu.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI