Continuarea filmului dezvăluie cum brandurile de lux au întors rolurile în fața editorilor de reviste cândva dominanți.
Galeria Națională din Londra a fost cadrul grandios pentru petrecerea care a urmat premierei londoneze a filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, săptămâna trecută. Donatella Versace a ținut petrecerea într-o zonă delimitată de un cordon sub tabloul „Execuția lui Lady Jane Grey” de Paul Delaroche.
Meryl Streep, care și-a reluat rolul Mirandei Priestly – alter ego-ul fictiv al Annei Wintour – a purtat un palton Prada roșu din satin, ca o aluzie la titlul filmului, și ochelari de soare negri, ca o aluzie la Wintour.
Este ironic faptul că cel mai strălucitor și mai mediatizat moment pe care l-a cunoscut industria modei în ultimii ani este lansarea unui film care satirizează fără milă declinul acesteia. „Ne-a cam uimit cât de mult am fost îmbrățișați de afacerile pe care le-am luat în râs în primul film și pe care continuăm să le luăm în râs și în al doilea film”, a declarat scenarista filmului, Aline Brosh McKenna, potrivit The Guardian.
Intriga continuării se învârte în jurul încercărilor lui Priestly de a ghida revista Runway prin declinul publicării tipărite. Detaliile filmului sunt încă sub embargou, dar membrii revistei glossy care au participat la premiera filmului au descris intriga, neoficial, ca fiind „aproape de măduva oaselor”.
O continuare, în curs de elaborare de 20 de ani, pune în lumină o industrie dată peste cap de prăbușirea editurilor tradiționale. Însă efervescența din jurul lansării filmului confirmă faptul că moda este la fel de convingătoare ca întotdeauna. „Ceea ce este uimitor la modă este că nu își pierde niciodată atractivitatea”, a spus regizorul filmului, David Frankel. „Oamenii sunt atrași de frumusețe, de strălucire și de refacerea identităților noastre prin intermediul hainelor.”
Romanul din care s-a născut franciza, scris de Lauren Weisberger, fostă asistentă a lui Anne Wintour, a fost denunțat drept înaltă trădare de către experții în modă când a fost publicat în 2003, iar brandurile de designeri au refuzat să împrumute haine pentru film de teamă să nu ofenseze Vogue.
Douăzeci de ani mai târziu, rolurile s-au schimbat spectaculos. Continuarea este plină de piese de designer împrumutate cu nerăbdare și apariții cameo de bunăvoie de la Versace și alți experți din industrie. În lumea reală, influencerii din industria modei au fost umiliți și reconfigurați atât prin trecerea la mediul digital, cât și prin faptul că cititorii abandonează chioșcurile de ziare, iar editorialele se bazează din ce în ce mai mult pe parteneriate comerciale.
Controlul accesului s-a evaporat într-o schimbare culturală, îndepărtându-se de puterea instituțională – cumpărătorii nu mai sunt pregătiți să accepte cu ascultare tendințele dirijate de designerii de podiumuri și de editorii de reviste.
Publicitatea din jurul revenirii Diavolului arată măsura remarcabilă în care Wintour a trecut nevătămată prin două decenii atât de grele, transformând o carte criticilor scrise de o asistentă pe care pretindea că nu și-o amintește în piesa centrală a propriei mitologii personale. La un an după ce a demisionat oficial de pe scaunul de redactor al revistei americane Vogue, ea apare pe coperta acestei luni alături de Meryl Streep: un semnal clar că rămâne vedeta industriei.
Noul film și agitația aferentă evidențiază, de asemenea, schimbarea atitudinilor față de femeile în vârstă. Sexismul secular al Hollywood-ului și al industriei modei, care prefera ca femeile de peste 40 de ani să nu fie văzute, a fost contestat de puterea celebrității, care permite femeilor precum Meryl Streep și Anne Wintour să creeze branduri personale durabile care își păstrează puterea la box office.
„Moda creează aceste femei emblematice, care au rezistență”, spune Brosh McKenna. „Mă gândesc la Coco Chanel, Diana Vreeland, Iris Apfel. Este o afacere în care oamenii muncesc până cedează, iar asta îmi place foarte mult.”
Sursa: Tabu.RO