Colegiul Medicilor, primele concluzii despre ancheta de la Spitalul Pantelimon, din Capitală: 17 morți

Medicii de la spitalul Pantelimon, unde au murit 17 pacienți la secția ATI, nu sunt vinovați de decesul acestora! Este concluzia anchetei prezentate astăzi de Colegiul Medicilor din București, în care au fost audiați 23 de medici. Aceștia spun că nu există dovezi că vreunul dintre doctori a redus în mod intenționat doza de medicament recomandată. 

Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat de a suprima viaţa unui pacient.

Preşedinta Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), Liana Pleş, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în toate cazurile incriminate au fost implicaţi de la doi la şase medici.

„Din dosarele pe care le-am avut am urmărit în primul rând discuţia cu medicii pe fiecare dosar pentru că trebuie să vă spun că în unele cazuri au fost implicaţi mai mulţi medici, de la doi până la şase medici din aceeaşi secţie. Ceea ce ar fi presupus ca toţi cei şase medici ar fi avut un comportament care medical sau profesional nu era adecvat”, a afirmat Liana Pleş.

Ea a mai precizat că au fost audiaţi 23 de medici.

„Comisia a analizat caz cu caz toate cele 17 cazuri de decese şi a audiat 23 de medici, respectiv toţi medicii din secţia de ATI, dintre care bineînţeles că am reţinut pe cei care au fost prezenţi şi în legătură cu cazurile respective. Comisia a constatat că toate cazurile, absolut toate cazurile care au ajuns în ATI, reprezentau cazuri critice în stare foarte, foarte gravă, majoritatea transferuri din alte secţii ale spitalului, unele după mai multe luni de spitalizare. Câteva care au venit deja cu stop resuscitat sau neresuscitat din afara spitalului şi într-un caz, a fost vorba şi de un transfer dintr-un alt spital, al unui caz depăşit, al unui caz foarte grav care s-a prăpădit în aceeaşi zi”, a mai transmis preşedintele Comisiei de Disciplină.    

Liana Pleş a menţionat că au fost respectate protocoalele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă.

„Noi am analizat întreaga evoluţie, întregul parcurs al fiecărui pacient în spital şi bineînţeles că ne-am focalizat pe momentul incriminat. (…) Am verificat dacă există protocoale ale Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, care ştiţi foarte bine sunt cele care trebuiesc respectate de către toţi medicii în activitatea profesională şi dacă aceste protocole sunt cunoscute şi de asemenea am verificat punctual consemnările din foaia de observaţie, respectiv dacă dozele administrate au fost în concordanţă cu indicaţiile, dacă au fost ajustate sau dacă s-au adaptat situaţiei clinice la fiecare pacient.

Din această analiză în toate cele 17 cazuri nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la aceste protocoale sau că cineva în mod intenţionat, mai ales că în unele cazuri sunt consemnări din partea mai multor medici chiar în aceeaşi zi ar fi făcut un act deliberat de a suprima sau de a reduce în scopul criminal”, a mai declarat Liana Pleş.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI