Război Israel – Iran: Atac lansat asupra Iranului, sistemele de apărare anti-aeriană au fost activate

O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspendate, iar sistemele de apărare anti-aeriană ale Iranului au fost activate în mai multe provincii. 

UPDATE 6:54 – Rachete israeliene au lovit în Iran, relatează ABC News

Rachete israeliene au lovit o locaţie din Iran, a relatat ABC News, citând un oficial american, în timp ce presa de stat din Iran a anunţat o explozie în centrul ţării, la câteva zile după ce Iranul a lansat un atac cu drone, de represalii, asupra Israelului, scrie Reuters.

Reuters precizează că nu a putut confirma deocamdată relatările.

Agenţia de ştiri iraniană Fars a afirmat că o explozie a fost auzită la un aeroport din oraşul Isfahan, situat în centrul ţării, dar cauza acesteia nu era cunoscută deocamdată. Iranul a suspendat zborurile în zona oraşelor Isfahan, Shiraz şi Teheran, a raportat presa de stat.

Mai multe centre nucleare iraniene se află în provincia Isfahan, inclusiv Natanz, centrul principal al programului de îmbogăţire a uraniului din Iran.

Știrea inițială

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.

Această informaţie vine în timp ce Iranul a raportat „explozii puternice” în provincia Isfahan (centru) şi după ce Israelul şi-a anunţat intenţia de a răspunde raidurilor iraniene asupra teritoriului său în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Televiziunea de stat iraniană a raportat vineri dimineaţa „explozii puternice” în provincia Isfahan, indicând că nu sunt cunoscute cauzele.

Ulterior, au fost anunţate trei explozii în apropierea unei baze militare şi doborârea unor drone, precum şi faptul că „nu au fost atacuri cu rachete până în prezent”.

Agenţia oficială Irna a anunţat că autorităţile iraniene au activat apărarea antiaeriană în mai multe provincii vineri dimineaţa, după informaţii despre cel puţin o explozie în centrul ţării.

Zborurile comerciale au fost suspendate către şi dinspre mai multe aeroporturi, inclusiv Teheran, potrivit agenţiei Mehr, care citează autorităţile aeroportuare. 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI