Fotbal: Politehnica Iaşi – Dinamo 0-0, în Superligă

Politehnica Iaşi a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 0-0, vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 29-a a Superligii de fotbal, penultima a sezonului regulat.

Dinamo a prestat un joc solid şi şi-a creat patru mari ocazii de gol, dintre care trei prin Hakim Abdallah (21, 74, 84), ultima în situaţie de singur cu portarul, şi una prin Astrit Selmani (79).

Ieşenii au evoluat confuz şi au avut doar o ocazie clară de gol, prin Cătălin Itu (79).

Dacă ar fi obţinut victoria, Dinamo ar fi părăsit locurile retrogradabile.

Poli Iaşi a pierdut un singur meci în ultimele cinci etape, având o victorie şi trei egaluri.

Dinamo are trei victorii şi un egal în ultimele cinci etape.

Scorul a fost identic şi în meciul tur, 0-0.

FC Politehnica Iaşi – Dinamo Bucureşti 0-0, Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi
Arbitru:
 Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Adrian Popescu (Craiova); al patrulea oficial: Marius Omuţ (Satu Mare)
Arbitru video: Claudiu Marcu (Constanţa); arbitru asistent video: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova)
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) – CCA, Cătălin Popa (Vaslui) – LPF

AGERPRES 

Sursa foto: Dinamo Bucuresti/Facebook

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI