Rareș Bogdan: „Nu ne mulțumim cu jumătăți de măsură. Vrem integrarea deplină în Spațiul Schengen în 2024!”

Europarlamentarul Rareș Bogdan a avut un nou discurs în plen, prin care l-a cerut oficialilor austrieci să analizeze situația țării noastre. Rareș Bogdan a spus că România nu se va mulțumi cu jumătăți de măsură. Acesta a precizat că românii își doresc integrarea deplină în spațiul Schengen.

„Românii sunt cetățeni europeni prin excelență, și nu de azi, de ieri. Nu ne multumim cu jumătăti de măsură. Vrem integrarea deplină în Spațiul Schengen in 2024! Nu suntem o țară de mâna a doua, nu suntem ruda săracă a Europei”, a spus Rareș Bogdan.

„Dacă Dumnezeu nu ne așeza la gurile Dunării, la intersecția intereselor imperiale, lângă ruși, în calea planurilor lui Stalin, azi eram printre primele 3 economii din Uniunea Europeană”, a adăugat oficialul.

„Avem resurse uriase: aur, uraniu, seleniu, cupru și mult petrol si mai ales gaze, în curând cat pentru a aproviziona jumătate din Uniunea Europeană și un pământ fertil curat care poate hrăni 100 de milioane de cetăteni, noi suntem puțin peste 20 doar. Și multă sare, sare care a aprovizionat mare parte din vechiul Imperiul Roman si intreg Imperiul Habsburgic”, a punctat el.

„Românii asteaptă ca toate statele UE să facă presiuni asupra Austriei pentru a accepta integrarea cu drepturi depline în Spațiul Schenghen a României, aerian, terestru, feroviar, fluvial-maritim. Nu ca pe o favoare! Este dreptul nostru”, a adăugat europarlamentarul.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI