Klaus Iohannis contestă la CCR legea prin care fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, mai primește 10 ani la șefia Consiliului Legislativ

Klaus Iohannis contestă legea de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ modificată de parlamentari prin care se consfințește un mandat de președinte de încă 10 ani a fostului ministru al justiției Florin Iordache, supranumit „părintele OUG 13” și „altă întrebare”. Șeful statului a sesizat Curtea Constituțională.

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale marți, 28 noiembrie 2023, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind modificarea și completarea Legii nr. 73/1993 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ.

Potrivit noii legi de organizare a Consiliului Legislativ pe care o contestă șeful statului, inițiate de PSD și votată în Parlament, mandatul președintelui Consiliului Legislativ și al președinților de secții au fost prelungite cu 5 ani, fiind posibilă reînnoirea încă o dată a acestora. Astfel că după intrarea în vigoare a noii legi, Florin Iordache și președinții de secții mai pot rămâne în funcții încă 10 ani. 

Modificările efectuate de parlamentari pentu prelungirea mandatelor conducerii Consiliului Legislativ pot fi consultate AICI

Legea a fost votată de deputați în luna aprilie a acestui an și a trecut apoi de Senat la începutul lunii noiembrie, ulterior fiind trimisă la Președinție pentru promulgare.

Fostul ministru social-democrat al Justiției Florin Iordache, supranumit „părintele OUG 13” și „altă întrebare”, a fost numit președinte al Consiliului Legislativ în noiembrie 2020. Potrivit legii de funcționare a Consiliului Legislativ, mandatul președintelui este pe viață, acesta nu poate fi demis sau revocat. Fostul șef al CL – Dragoș Iliescu a stat în funcție un sfert de secol – 25 de ani și a demisionat la 77 de ani, cu doar două săptămâni înainte de numirea oficială a lui F. Iordache.

Textul integral al sesizării președintelui Klaus Iohannis pe legea de prelungire a mandatului șefului Consiliului Legislativ, AICI

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI