Se anunță o iarnă de coșmar pentru românii cu sobe. Lemnele de foc s-au scumpit cu 15%

Românii care au sobă pe lemne vor plăti în această iarnă cu 15% mai mult față de anul trecut. Drept urmare, oamenii au început deja să se pregătească de sezonul rece. Cei care au un sistem de încălzire pe lemne încearcă să cumpere metrul cub la un preţ rezonabil, însă acesta este mai mare decât anul trecut.

Pretul pentru un metru cub de lemne de foc porneste de la 300 de lei si poate ajunge pana la 1100 de lei, in functie de calitatea lemnului, spun specialisti. 

Specialiştii se plâng atât de raportul dintre preţul pe care îl au de achitat la licitaţiile organizate de diferite ocoluri silvice şi preţul cu care ar trebui să vândă marfa, cât şi de cheltuielile suplimentare pe care le mai au de suportat, cum ar fi costurile de manipulare şi de transport. În tot acest timp oamenilor le-a rămas doar varianta de a se ruga ca această iarnă să fie una blândă.

Romsilva a publicat pe site-ul său oficial Lista preturilor pentru vanzarea de lemn de foc pentru populatie.

În fiecare an, direcţiile silvice din fiecare judeţ pregătesc o cantitate prestabilită de lemne, care va fi împărţită în mod egal celor care vor să achiziţioneze materia primă.

„Din cantiatea de materiale nosfasonat, circa 200 de mii m3 cât avem în 2023, asigurăm și necesar de lemn de foc în Mureș. Pe primele opt luni am vândut peste 30 de mii de m3, iar astăzi când vorbim la început de octombrie, avem 10 mii de m3 disponibili”, a declarat Ilie Covrig, director Direcția Silvică Mureș.

Costul lemnului poate varia considerabil în funcție de multiple factori precum calitatea sa calorică, esența (tipul) de lemn, locul de unde a fost achiziționat (marginea pădurii sau livrat la domiciliu) și alți factori de acest gen. În plus, odată cu apropierea sezonului rece, costul acestuia are tendința de a crește.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI