PASTILA PENTRU SUFLET

Gândul zilei

„Un sprijin când ești jos valorează mai mult decât o mie de laude când ești deasupra.”- Patriarhul Pavle al Serbiei

Știai că?

Sintron (tron sau „scaunul cel înalt, de sus“) se numeşte scaunul aşezat la mijlocul peretelui de răsărit, în altar, pe care stă episcopul în timpul liturghiei, când se citeşte Apostolul, închipuind pe Mântuitorul, în dreapta şi în stânga sintronului se află înşirate 12 scaune (şase de-o parte şi şase de alta) pe care se aşează preoţii (prezbiterii) coliturghisitori; ele închipuie pe cei doisprezece Sfinţi Apostoli.

Pilda zilei  

Tovarăşul de drum 

Când a plecat de-acasă, singur în lume, tânărul a zis mamei sale:
– „Ce tovarăş de drum să-mi iau în viaţă, mamă, ca sa ajung la izbândă?? 
Şi mama luând în palme capul copilului pe care-l crescuse în frica lui Dumnezeu, i-a şoptit, plângând, un nume la ureche. 
Şi tânărul a răspuns: 
– „Bine, mamă, aşa voi face? ? şi a plecat. 
Pe drum, întâlni o umbră luminoasă care-i şopti: 
– „Vrei să mergi cu mine?” 
– „Cum te cheamă?” 
– „Eu sunt Slava.” Şi tânărul răspunse: Nu-i acesta cuvântul pe care mi l-a spus mama.” 
Şi întâlni altă arătare atrăgătoare. ?Eu sunt plăcerea?. Şi tânărul i-a răspuns la fel:
– „Nu-i acesta cuvântul pe care mi I-a şoptit mama”. Şi a întâlnit mai încolo: Banul, Mândria? – şi le-a răspuns şi lor tot aşa. 
Şi târziu, a mai întâlnit pe un călător care i-a spus: 
– „Vrei să-ţi fiu tovarăş de drum?” 
– „Cum te cheamă?” 
– „Datoria… ” – şi tânărul i-a zis: 
– „Da, merg cu tine, fiindcă acesta-i cuvântul pe care mi l-a şoptit mama Ia plecare”.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI