VIDEO Marcel Ciolacu i-a vizitat, la Bruxelles, pe românii răniţi în explozia de la Crevedia: „Starea de sănătate a unuia dintre pompierii noștri evoluează bine”

Premierul Marcel Ciolacu i-a vizitat, vineri, la Bruxelles pe românii răniţi în explozia de la Crevedia.

„M-am bucurat să văd că starea de sănătate a unuia dintre pompierii noștri, un tânăr de 22 de ani, evoluează bine. A fost detubat și urmează să iasă de la secția ATI. Am vorbit cu el și l-am încurajat să treacă cu bine peste această tragedie.

Așteptăm vești bune și despre starea de sănătate a celui de-al doilea pompier român îngrijit la Spitalul Militar din Bruxelles. Am vorbit cu soția lui și am asigurat-o de tot sprijinul nostru. Le doresc sănătate multă pompierilor noștri răniți și îi așteptăm cu bine acasă!

Sunt profund recunoscător medicilor și întregii echipe medicale a Spitalului Militar Regina Astrid din Bruxelles! I-am felicitat pentru răspunsul rapid oferit României, pentru înaltul profesionalism, umanitatea și pasiunea pentru îngrijirea pacienților. România apreciază enorm acest sprijin și este recunoscătoare pentru modul exemplar în care sunt tratați pacienții români”, a transmis Marcel Ciolacu.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI