Bărbat din Iași, arestat după ce a încălcat ordinul de restricție, și-a bătut soția, a încuiat-o în curte și a amenințat-o cu moartea

Judecătoria Hârlău a dispus arestarea preventivă a unui bărbat din Iași, după ce acesta a încălcat un ordin de protecție, și-a închis soția în curte și a amenințat-o cu moartea.  

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violenţă în familie, încălcarea ordinului de protecție provizoriu, ameninţare și lipsire de libertate în mod ilegal. 

Conform procurorilor, în 10 ianuarie, bărbatul a lovit-o pe soţia sa cu pumnul în piept, fapt pentru care poliţiștii au emis ordin de protecţie provizoriu pe o durată de 5 zile prin care s-a dispus evacuarea temporară din locuinţa comună şi păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de soţie. 

În aceeași zi, seara, inculpatul a încălcat ordinul de protecţie, a revenit la locuinţă, adresându-i amenințări cu moartea soției și a încuiat poarta de acces în curtea locuinței, lipsind-o de libertate în mod ilegal pe aceasta. Femeia a fost ajutată de polițiști să escaladeze gardul împrejmuitor. 

Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Hârlău a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI