DNA Cluj a trimis în judecată un poliţist pentru trafic de influenţă

DNA Cluj anunţă, marţi, că a trimis în judecată un poliţist pentru trafic de influenţă şi o altă persoană, pentru favorizarea făptuitorului. Poliţitsul ar fi pretins sume de bani pentru a angaja o persoană în cadrul IPJ Satu Mare, prin susţinerea formală a unui concurs de angajare iar ulterior, după câteva luni, să fie transferată la IPJ Cluj.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor SUCIU VASILE, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi o persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, inculpatul Suciu Vasile, agent de poliţie, ar fi promis celuilalt inculpat că va face demersuri astfel încât o rudă a acestuia din urmă să fie angajată în cadrul IPJ Satu Mare, prin susţinerea formală a unui concurs de angajare şi ulterior, după câteva luni, să fie transferată la IPJ Cluj.

”În continuare, în perioada februarie – iunie 2020, inculpatul Suciu Vasile, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Poliţiei Române, ar fi pretins suma de 13.000 euro de la celălalt inculpat, din care suma de 5.000 de euro a fost pretinsă şi primită pentru o presupusă persoană din Bucureşti, iar diferenţa urma să fie achitată după angajarea promisă. În cele din urmă, promisiunea nu s-a realizat. În cursul urmăririi penale, celălalt inculpat l-ar fi prevenit pe Suciu Vasile despre unele acte procedurale desfăşurate de procurori, împrejurare de natură a îngreuna bunul mers al anchetei”, se mai arată în comunicatul DNA.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI