Ianis Hagi a semnat un nou contract cu Glasgow Rangers/ Fotbalistul român, elogiat de antrenorul Michael Beale

Clubul Glasgow Rangers a anunţat, joi, că Ianis Hagi a semnat un nou contract, prelungit, transmite News.ro. 

“Istoria pe care o are acest club te motivează în fiecare zi pe teren şi în afara terenului să fii un jucător mai bun şi o persoană mai bună. Îmi place să cred că am lăsat ceva în urma mea şi le-am oferit amintiri foarte frumoase fanilor, dar încă simt că nu am făcut tot ce îmi doresc. Mai am o mulţime de lucruri de arătat şi de oferit acestui extraordinar grup de la Rangers, precum şi fanilor, abia aştept să revin”, a declarat fotbalistul. 

Tehnicianul Michael Beale s-a declarat încântat atât pentru Ianis Hagi cât şi pentru club. “El este o persoană care a avut un impact foarte mare pe teren şi în afara terenului. Va fi un mare câştig pentru noi când va reveni după accidentare. Personalitatea lui şi profesionalismul remarcabil sunt un plus pentru grupul nostru şi aştept cu nerăbdare să lucrez cu el şi mai aproape când va reveni pe teren”, a afirmat Beale. 

“Hagi, 24 de ani, s-a alăturat iniţial echipei sub formă de împrumut, în ianuarie 2020, şi a avut un impact imens în acele luni înaiantea încheierii sezonului, inclusiv o dublă de neuitat la meciul cu Braga din Liga Europa. Impactul a fost atât de mare în acele 13 meciuri încât transferul a fost făcut permanent vara, iar de atunci el a jucat încă de 73 de ori, înscriind 15 goluri”, se arată pe site-ul clubului scoţian. 

Glasgow Rangers a menţionat accidentarea suferită în ianuarie de Hagi, adăugând că românul a fost totuşi alături de colegii săi la meciuri şi că acum a revenit la antrenamente. 

“Toţi cei de la Rangers îl aşteaptă cu nerăbdare pe Ianis să revină pe teren într-un viitor nu prea îndepărtat”, a adăugat clubul. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI