Simona Halep a coborât un loc în clasamentul WTA. Urcare de un loc pentru Cîrstea, menţinere pentru Begu

Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, a coborât pe locul 10 în clasamentul WTA, conform ierarhiei pe care a anunţat-o, luni, forul mondial.

Halep are 2661 de puncte.

Irina Begu se menţine pe 33, cu 1399 puncte, iar Sorana Cîrstea a urcat de pe 39 pe 38, cu 1236 puncte.

Ana Bogdan se menţine pe 48, cu 1062 puncte.

Ultima româncă din top 100 este Gabriela Ruse, pe locul 96, în urcare nouă poziţii, cu 619 puncte.

După o coborâre de 61 de locuri, Jaqueline Cristian se află pe 143, cu 435 puncte.

La dublu, cel mai bine este clasată, dintre românce, Monica Niculescu. Ea a urcat două locuri şi se află pe poziţia 48, cu 1455 de puncte. Lider este Katerina Siniakova, din Cehia, care are 5811 puncte.

Primele poziţii ale clasamentului mondial la simplu sunt următoarele: 1. Iga Swiatek  – 10335 de puncte, Ons Jabeur  – 4.555, 3. Jessica Pegula – 4316, Coco Gauff – 3271 şi Maria Sakkari – 3121.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI