Șeful german al securității cibernetice a fost demis din cauza unor presupuse legături cu Rusia

Germania a decis, marți, să îl demită pe șeful securității cibernetice pe motiv că acesta ar avea legături foarte apropiate cu Rusia. 

Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, l-a eliberat din funcție pe șeful securității cibernetice a țării, Arne Schoenbohm (foto articol), sub acuzația că ar avea relații excesiv de apropiate cu Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, potrivit Reuters. 

Astfel, lui Arne Schoenbohm i s-a interzis să își continue activitatea în calitate de președinte al agenției federale de securitate informatică (BSI) cu efect imediat, a precizat purtătorul de cuvânt. 

Diferite instituții media au raportat săptămâna trecută că Schoenbohm ar fi putut avea contacte cu persoane implicate în serviciile de securitate rusești prin intermediul Consiliului pentru Securitate Cibernetică din Germania. 

Legături cu o firmă din Rusia, condusă de un fost angajat al KGB 

Arne Schoenbohm a fost unul dintre fondatorii asociației, care numără ca membru o companie germană care este o filială a unei firme rusești de securitate cibernetică fondată de un fost angajat al KGB, au scris aceștia. 

Însă, asociația consideră că aceste prespuse legături sunt absurde. 

Fondat în 2012, Consiliul pentru Securitate Cibernetică din Germania oferă consultanță companiilor, politicienilor și autorităților în materie de securitate cibernetică și se descrie ca fiind neutru din punct de vedere politic. 

Demiterea lui Schoenbohm din funcție a fost raportată pentru prima dată de cotidianul german Der Spiegel. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI