Pensionarii, cu lacrimi în ochi, au protestat împotriva scumpirilor | Nu le mai ajung banii nici pentru medicamente

Au fost proteste în mai multe judeţe din ţară. Pensionarilor le-a ajuns cuţitul la os. Nu mai pot trăi cu bani puţini, în condiţiile în care totul s-a scumpit. 

La Galați, câteva zeci de pensionari au ieșit în fața Prefecturii pentru a cere mărirea punctului de pensie. 

Vine iarna, prețurile la energie sunt foarte mari, iar din pensia actuală abia pot plăti medicamentele. 

”Noi i-am votat, i-am înscăunat și ei își bat joc de noi”, spune unul dintre protestatari. 

”Am muncit 42 de ani. Deci mi-a dat 3 lei pe an pensie, deci 3 lei pe an?”, întreabă revoltată o femeie. 

”Îmi împart pensia pe zile și nu trebuie să depășesc 20 de lei pe zi. Ei pot să trăiscă cu 20 de lei pe zi?”, spune o altă femeie. 

Zeci de pensionari s-au adunat și la Timișoara. 

Cu lacrimi în ochi și sufocați de sărăcie, seniorii au cerut să fie lăsați să trăiască decent. 

”Prețul la energie ne va duce la pământ, după ce eram sărăciți, prețul la energie ne a pus capac.  

Este umilință la adresa noastră, se dorește ca noi să nu mai facem față cheltuielilor. Nu vom putea supraviețui dacă plătim energie gaz, medicamente, nici nu mai vorbim de mâncare”, spune un alt protestatar. 

Şi prefectura din Oradea a fost pichetată de pensionari, care au cerut demisia mai multe miniştri, dar şi a preşedintelui Iohannis. 

Cei mai mulți dintre ei spun că trăiesc de pe o zi pe alta cu banii pe care-i primesc de la stat, după zeci de ani de muncă. 

O delegație a fost primită de către prefectul județului Bihor, care le-a promis că lista de revendicări va fi adusă la cunoștința Guvernului. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI