SURSE: Guvernul ia în calcul o majorare a salariului minim la 3.000 lei , de la 1 ianuarie. Creşterea pensiilor, maximum 11%, în functie de buget

Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie, la 3.000 lei, majorarea pensiilor urmând a fi de maximum 11%, în functie de bugetul pe anul viitor, au precizat surse politice pentru News.ro. 

Majorările pensiilor şi ale salariului minim urmează să fie incluse în proiecţia bugetară pe 2023.  

Premierul Nicolae Ciucă afirma, recent, că Ministerul Finanţelor urmează să prezinte până pe 20 octombrie proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât acesta să poată fi supus dezbaterii parlamentare în luna noiembrie. 

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV că există din partea tuturor partidelor care fac parte din coaliţie intenţia de a majora pensiile. 

Despre majorarea salariului minim la 3.000 de lei, aşa cum a anunţat PSD, la nivel de intenţie, Stroe a precizat că au avut loc discuţii dar nu s-a luat niciun fel de decizie. Stroe a precizat că există o dificultate şi un disconfort creat de fiecare dată când sunt anunţate măsuri generoase nediscutate sau nedecise în cadrul coaliţiei. 

Ministrul Muncii, Mariu Budăi anunţa că au pornit discuţiile în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, propunerea PSD pentru salariul minim fiind de 3.000 de lei, potrivit News.ro.

”Propunerea Partidului Social Democrat pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 de lei şi cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică sub 2.800 taxaţi şi 200, nu. Este clar un impact pozitiv, şi asupra angajaţilor şi chiar asupra angajatorilor, pentru că (…) se plâng de lipsa forţei de muncă. Nu putem să… nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariu minim în România”, a mai afirmat ministrul.   

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI