Medicul Marian Gaşpar de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată

Medicul Marian Gaşpar, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a magistraţilor de la Tribunal Timiş, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. El ar fi primit sume între 100 şi 2.000 de euro de la şase pacienţi şi rude ale acestora, în doar o săptămână, pentru a-şi desfăşura atribuţiile de serviciu. 

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis, marţi, arestarea preventivă a medicului Marian Gaşpar de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, după ce acesta a fost prins în flagrant, luni, în timp ce primea mită de la un pacient. Ulterior acesta a fost reţinut.  

”În data de 26.09.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale). În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu. Procurorii au dispus, prin ordonanţă, reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. 

Ofiţerii DGA au făcut, luni, percheziţii la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, fiind vizat şeful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculară, Marian Gaşpar. Acesta ar fi fost prins în timp ce primea 1.000 de euro de la un pacient. 

 
 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI