Federer, după ultimul meci al carierei: A fost minunat. / Nadal și elvețianul au plâns la ceremonia de la Laver Cup

Elveţianul Roger Federer a declarat, după ultimul meci al carierei sale, că nu este trist, este fericit pentru tot ce a trăit în tenis şi pentru că a avut alături oameni minunaţi. El a plâns însă de emoţie, la fel cum au făcut şi alte persoane la ceremonia de la Laver Cup, între care şi eternul său rival şi prieten Rafael Nadal.

“A fost o zi minunată. Le-am spus băieţilor, sunt fericit, nu sunt trist. Este minunat să fiu aici. Mi-a plăcut să îmi leg încă o dată şireturile. Totul a fost ultima dată. Şi cu toate meciurile şi avându-i pe băieţi aici, familia, fanii, prietenii, nu am simţit foarte tare stresul. Sunt fericit că am jucat până la capăt. A fost minunat. Şi bineînţeles, să fiu cu Rafa în aceeaşi echipă şi să îi am pe băieţi aici, toată lumea să fie aici, toate legendele… Mulţumesc”, a spus Federer la ceremonia de după ultimul meci al carierei sale, la Laver Cup.

Întrebat cât de special a fost să îşi încheie cariera avându-i alături pe alţi titaani ai erei sale – Djokovici, Murray, Nadal, el a răspuns: “Nu am vrut să mă simt singur. M-am simţit singur o secundă, când mi-au spus să ies, dar să spun rămas bun ca echipă – mereu m-am simţit în suflet ca jucător de echipă… Am avut o echipă care a călătorit cu mine în toată lumea. Le mulţumesc tuturor. Şi să fiu în echipă cu Andy, Thomas, Novak, Mateo, Cam, Stefanos, Rafa şi Casper şi de asemenea, cealalată echipă: băieţi, sunteţi incredibili. A fost o plăcere să joc l Laver Cup. Simt că este o sărbătoare. Am vrut să mă simt astfel la final şi este exact cum am sperat”.

“A fost o călătorie perfectă. Aş face-o din nou”, a adăugat el.

Elveţianul Roger Federer a pus capăt, vineri seară, la Londra, unei cariere de legendă, după mai mult de 20 de ani în circuitul ATP. Federer a făcut echipă cu eternul său rival, spaniolul Rafael Nadal, în ultimul meci din carieră, la turneul Laver Cup.

Federer şi Nadal au fost învinşi de americanii Jack Sock şi Frances Tiafoe, scor 4-6, 7-6 (2), 11-9, în două ore şi 14 minute.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI