Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Alertă pentru românii care pleacă în Franța

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde este anunţată o grevă a controlorilor de trafic aerian, de vineri până sâmbătă, urmând să se asigure doar jumătate din zborurile prevăzute.

Potrivit MAE, în Franţa, sindicatul naţional al controlorilor de trafic aerian a anunţat intrarea în grevă pentru intervalul 16 septembrie, ora 6:00 – 17 septembrie, ora 6:00. În perioada menţionată, traficul aerian va fi perturbat atât în Republica Franceză metropolitană, cât şi în teritoriile de peste mări, avându-se în vedere asigurarea a doar jumătate din zborurile prevăzute.

Pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor şi pentru a verifica informaţiile oferite de operatorii şi companiile aeriene prin intermediul cărora au planificate călătoriile, cetăţenii români sunt rugaţi să consulte site-ul aeroporturilor din Paris sau ale aeroporturilor din localitatea de destinaţie/plecare.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI