O ucraineancă care a ameninţat cu cuțitul un grup de ruşi a fost arestată în Cipru

Poliţia cipriotă a arestat o ucraineană suspectată că a ameninţat cu un cuţit un grup de ruşi în timp ce sărbătoreau Ziua Drapelului Naţional, au anunţat, marţi, poliţia şi presa naţională, relatează Reuters.

Femeia, în vârstă de 55 de ani, a apărut cu un cuţit în mână în timp ce un grup de aproximativ 20 de ruşi care fluturau drapelul naţional s-a adunat, luni seara, în oraşul de coastă Larnaca.

Ea a fost arestată sub suspiciunea de agresiune, stare de ebrietate în public, posesie de arme şi de perturbare a liniştii, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Harris Hadjiyasemis, agenţiei de presă semi-oficiale din Cipru.

Mii de ruşi şi ucraineni trăiesc în Cipru. Sâmbătă, un mic grup de ruşi s-a adunat în oraşul Limassol, fluturând steaguri şi afişând simbolul ”Z”, care a devenit sinonim cu invazia Rusiei în Ucraina.

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI