Cetăţean turc, urmărit internaţional pentru furt calificat, violare de domiciliu şi vătămare corporală, prins în județul Ilfov

Un cetăţean turc, urmărit internaţional pentru furt calificat, violare de domiciliu şi vătămare corporală, a fost depistat în Ilfov.

El are de ispăşit un rest de pedeapsă de 7 ani şi 8 luni de zile. Autorităţile din Turcia au formulat cerere de extrădare.

”La data de 29 iulie, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul Urmăriri, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au depistat un bărbat, de 24 de ani, cetăţean turc, în judeţul Ilfov, împotriva căruia autorităţile judiciare turce au formulat o cerere de extrădare, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, violare de domiciliu şi vătămare corporală”, a transmis, sâmbătă, IGPR într-un comunicat de presă.   

Sursa citată a precizat că, în perioada noiembrie 2012 – mai 2014, bărbatul ar fi pătruns, prin efracţie,  în incinta a cinci magazine, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.  

”La data de 12 iulie 2014, ar fi agresat fizic o persoană, având de executat pentru aceste fapte un rest de pedeapsă de 7 ani şi 8 luni de zile”, au mai transmis poliţiştii.

Cetăţeanul turc a fost dus la sediul Direcţiei de Investigaţii Criminale, pentru a fi audiat de către un procuror din cadrul Parchetului de pa lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus reţinerea acestuia, pentru 24 de ore. 

Băratul urmează să fie prezentat unui judecător din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare provizorie, în vederea extrădării. 

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI