Preşedintele Palestinei vine mâine în vizită oficială în România

Preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, va efectua marţi o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, anunță Administrația Prezidențială. 

Vizita președintelui palestinian „reflectă și reconfirmă soliditatea relației bilaterale, care este profundă și de lungă durată”, se arată într-un comunicat al Președinției. 

Cu prilejul consultărilor oficiale de la Palatul Cotroceni, cei doi preşedinţi vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi consolida aspectele sectoriale ale cooperării bilaterale pe toate domeniile de interes comun, cu accent pe dialogul politic, afacerile interne, educaţie, domeniul economic şi comercial, mai precizează comunicatul. 

Agenda de discuţii va mai cuprinde un schimb de opinii cu privire la evoluţiile cu impact regional în Orientul Mijlociu, stadiul şi perspectivele Procesului de Pace (PPOM), situaţia de securitate şi efectele generate de războiul declanțat de Rusia împotriva Ucrainei. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI