A murit Viorel Matei! Fostul senator PSD avea 73 de ani

Doliu în PSD. Fostul senator Viorel Matei, activ în Parlament în legislatura 2000-2004, cu mai multe funcții de conducere în diverse organizații cu caracter agricol, a murit la 73 de ani. 

„De astăzi, lumea agricolă din județul nostru este mai săracă!! 

În aceasta dimineață, a încetat sa mai bată inima unui agricultor dârz, cu o voință și putere extraordinară. De peste 30 de ani am fost împreună, în multe acțiuni și activități pentru semenii noștri! De multe ori am reușit, uneori nu, dar niciodată aprecierea și respectul pentru glie și oameni nu le-am pierdut și mai ales nu le-am încălcat!  

Sunt convins ca acolo sus in Ceruri este nevoie și de oameni mai fermi și mai hotărâți, uneori mai greu de înduplecat dar drepți!! Discuțiile cu tine, uneori sfaturile și îndemnurile tale îmi vor lipsi!! Dumnezeu in mărinimia și slava lui sa te ierte și sa te odihnească în liniște și pace prietene!!”, scrie bunul său prieten, Nicolae Oprea. 

Și președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a transmis că „am aflat de trecerea în neființă a celui care ne-a fost un bun prieten şi fost coleg social-democrat, fost senator PSD și consilier județean PSD, Viorel Matei. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”. 

În prima jumătate a anilor 2000, Viorel Matei a fost un jucător cheie în domeniul politicii agricole românești, scrie Agrointel. Cu origini din Cernăuți, acesta s-a stabilit în vestul extrem al țării noastre, la Cenad, județul Timiș. 

Casa în care a locuit Viorel Matei are o poveste deosebită, după cum chiar acesta a declarat, cândva: „A aparținut unei familii de etnici germani care au făcut în Cenad o farmacie model pentru un sat, la standarde demne de mari orașe ale imperiului Austro-Ungar. Noi am cumpărat casa care cândva aparținuse acestor oameni. În această casă li s-au născut copiii. Doi gemeni. Îi naște omului nevasta în 1889 la miezul nopții, de Anul Nou. Primul prunc li s-a născut în 1989, iar al doilea la 3 minute distanță, în 1990. Diferență de an și de secol între ei și așa i-a și înregistrat în certificatele de naștere. Strănepoții lor au venit să vadă casa acum câțiva ani și ne-am bucurat nespus să îi primim”. 

După Revoluția din decembrie 1989, Viorel Matei a ajuns primar și unul dintre cei mai influenți fermieri din zonă. 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI