Tatăl femeii ucise de rechini: Am aflat de la televizor că o româncă a murit în Egipt. Stăteam în friguri, că poate e altcineva

Părinții femeii de 44 de ani din Suceava care a murit după ce a fost atacată de rechin spun că au aflat de la televizor. Ei au sperat până în ultima clipă că nu este vorba despre fiica lor.

Roxana era funcționară la Direcția de Finanțe din Suceava. Era pentru a treia oară când mergea în vacanță în Hurghada, Egipt. De această dată, tatăl ei își aduce aminte cu lacrimi în ochi că se gândeau să anuleze, mai ales că Roxana pleca singură şi se simţea stingheră pe aeroport printre familiile cu copii.

„Te apucă, așa, o stare, care e greu de stăpânit. Şi ăsta a fost într-adevăr momentul în care, i-am zis la un moment dat, la o adică renunțăm. Dă-i la Dumnezeu 2.000 de euro, sau 1.900 de euro cât e pretul, dă-i la Dumnezeu sfântul. „Nu”, zice, „trebuie să mă duc să mă relaxez”, a povestit tatăl Roxanei.

Până la urmă a plecat în vacanţă, fără să bănuiască vreo secundă că se va întâmpla ceva. Iar sejurul a fost unul reuşit până în ultima zi.

Părinţii au fost înştiinţaţi de poliţie despre tragedie, deşi au sperat până în ultima clipă că nu este vorba despre fiica lor. Mai ales că iniţial se vehiculase că victima are 40 de ani.

La ora 15:00 am văzut noi prima oară știrea pe TV, dar fără multe date. Că… „o româncă”. „O româncă” a pățit așa și așa… „a fost atacată de rechini” și nu stiu ce…După circa o oră „o româncă de 40 de ani”. A dat vârsta. După altă oră, sau jumătate de oră, a venit poliția la ușă. Au cerut date suplimentare aparținătorilor. Oricum, fiind ultima zi în care ea putea să înoate, vă dați seama, tot bagajul era pregătit, și a făcut ultima baie. Practic a fost ultima baie. După ce au luat datele polițiștii, tot duminică vorbesc, m-a sunat consulul. M-au avertizat polițiștii că „o să vă sune din Egipt” ambasadorul, consulul, cine o fi…

Și într-adevăr așa a fost. Mi-a confirmat clar că este vorba de fata noastră.

Dacă până atunci stăteam în friguri și… poate e altcineva… Așa, a venit poliția, după aceea și consulul a sunat…”, mai povestește bărbatul.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI