Noul partid al lui Dacian Cioloș a fost lansat

Noul partid REPER, înfiinţat de Dacian Cioloş, a fost lansat, luni, de copreşedinţii Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru, în prezent eurodeputaţi, împreună cu zece parlamentari foști USR care s-au alăturat acestui proiect.

„Reînnoim proiectul european al României, este un proiect politic în care credem. (…) REPER este un proiect politic centrist, liberal, pro-european, foarte bine ancorat în valorile europene, în tot ceea ce ne oferă ca perspectivă de bunăstare şi de pace şi de prosperitate în UE. Este în acelaşi timp şi un proiect politic care se vrea, de la început, din prima etapă, foarte bine ancorat în nevoile societăţii”, a precizat Ramona Strugariu într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Noul proiect politic are în centru oamenii, iar măsurile vor fi luate numai după consultarea cu societatea civilă, cu mediul de afaceri, cu specialişti, cu oameni nemulţumiţi, a adăugat Ramona Strugariu.

„Asta înseamnă că este un partid deschis, un partid care lansează invitaţia tuturor acelor oameni care cred în acelaşi set de valori să vină şi să contribuie la acest proiect. Este şi un proiect colaborativ”, a subliniat ea.

Dragoş Pîslaru a precizat că fiecare politică publică pe care REPER o va dezvolta va fi pentru oameni şi „nu pentru a arunca praf în ochi, cum este chestiunea aceasta cu 50 de bani” pentru carburanţi, ci pentru a schimba ceva pe termen mediu, pe termen lung în viaţa oamenilor în bine.

„De aceea nu trebuie să fie o surpriză pentru nimeni că una dintre priorităţile fundamentale ale acestui partid este educaţia, dar nu o educaţie pe hârtie, ci pur şi simplu de a rezolva două probleme fundamentale unde România este pe ultimul loc în Europa – abandonul şcolar în rândul copiilor şi analfabetismul funcţional. (…) Este nevoie de responsabilitate în politică şi de asumarea unor proiecte pe termen lung. (…) Tinerii au fost cei mai loviţi în pandemie, tinerii sunt pentru noi o prioritate”, a explicat Pîslaru.

Europarlamentarul a precizat că partidul REPER este dedicat oamenilor activi, care se implică în societate şi care şi-au pierdut încrederea.

„Nu trebuie neapărat să mimăm sau să putem replica o ţară ca afară, ci ne dorim ca noi, aici, să putem construi ca români, şi europeni deopotrivă, un destin mai bun, să ne putem mândri cu ceea ce construim împreună. (…) Diferenţa fundamentală între acest proiect şi ceea ce a fost în trecut este că acest partid nu este sugrumat în jurul a doi oameni, copreşedinţi”, a adăugat Pîslaru.

Întrebată dacă Dacian Cioloş va candida la prezidenţialele din 2024, Ramona Strugariu a spus că este o chestiune care urmează să fie discutată.

Mai mulți membri ai USR au părăsit în ultimele zile partidul pentru a se alătura noii formațiuni a lui Dacian Cioloș, printre care și fosta ministră a Sănătății, Ioana Mihăilă.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI