Bărbat dat în judecată de părinți fiindcă nu le-a dăruit niciun nepot

Doi soţi din India şi-au dat fiul în judecată pe motiv că nu le-a dăruit nici acum un nepot, la șase ani de când s-a căsătorit. Ei spun că suferă de singurătate și mai au și mari probleme financiare, pentru că au plătit pentru o nuntă fastuoasă, luna de miere și un curs de pilot de avion pentru fiul lor. Ei sunt supărați că l-a schimb nu au primit bucuria de a avea un nepot.

Sanjeev şi Sadhana Prasad și-au dat fiul în judecată, iar plângerea lor urmează a fi analizată de un tribunal din nordul țării, pe 17 mai. Aceștia i-au pus în vedere tânărului că dacă nu le va dărui un nepot în termen de un an, va trebui să le plătească 50 de milioane de rupii, echivalentul a 615.000 de euro.

„Fiul meu e căsătorit de şase ani, dar el şi soţia lui încă nu vor să facă un copil. Dacă am avea un nepot cu care să stăm, durerea noastră ar fi mai suportabilă”, au precizat soții, în plângerea lor, potriivt Times of India.

Cei doi părinți spun că despăgubirile de 50 de milioane de rupii ar acoperi petrecerea de nuntă, ce a avut loc la un hotel de cinci stele, o mașină de lux de 76.000 de euro, luna de miere petrecută în străinătate și cursul de pilot de avion pe care băiatul l-a făcut în SUA și care a costat 62.000 de dolari.

Ei s-au mai plâns că au luat un împrumut pentru o casă, iar acum „avem numeroase probleme financiare”.

„Avem dificultăți şi din punct de vedere psihologic, pentru că locuim singuri”, au mai scris ei, în plângerea înaintată Tribunalului din Haridwar.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI