Vești proaste pentru cei care au investit în criptomonede! Avertismentul UE

Consumatorii riscă să-şi piardă toţi banii investiţi în criptoactive şi ar putea cădea pradă escrocheriilor, au avertizat instituţiile UE de supervizare, transmite Reuters.

Potrivit unui comunicat comun publicat de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) şi Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA), „consumatorii se confruntă cu posibilitatea extrem de reală de a-şi pierde toţi banii investiţi în cazul în care cumpără aceste active”.

Este o accentuare semnificativă a avertismentelor autorităţilor UE adresate consumatorilor care cumpără criptoactive, în care se subliniază că pentru ei nu există protecţie şi nu pot cere despăgubiri conform actualelor reglementări UE privind serviciile financiare.

Autorităţile de reglementare sunt din ce în ce mai îngrijorate, deoarece a sporit numărul consumatorilor care cumpără 17.000 diferite criptoactive, inclusiv bitcoin şi ether, care reprezintă 60% din piaţă, fără a fi pe deplin conştienţi de riscuri, atrag atenţia instituţiile UE de supervizare, citate de Agerpres.

„Consumatorii trebuie alertaţi în privinţa riscurilor reclamelor înşelătoare, inclusiv prin reţelele sociale şi influenceri. În special consumatorii ar trebui să fie reticenţi faţă de promisiunile unor câştiguri rapide şi ridicate, mai ales cele care arată prea bine pentru a fi adevărate”, susţin autorităţile UE.

De asemenea, consumatorii ar trebui să fie conştienţi de nivelul ridicat al consumului de energie pentru producerea unor criptoactive, care provoacă daune mediului, se arată în comunicat.

Invazia rusă în Ucraina a forțat Casa Albă să își schimbe calculele în privința „dolarului digital”, acesta devenind acum o prioritate pentru Statele Unite. Președintele american Joe Biden a semnat luna aceasta un ordin executiv prin care cere o revizie amplă a strategiei guvernului american cu privire la criptomonede, Casa Albă fiind îngrijorată de posibiltatea ca dolarul să își piardă rolul dominant în sistemul financiar mondial în favoarea Chinei.

Administrația Biden a ordonat Trezoreriei Statelor Unite, împreună cu alte agenții importante, precum Departamentele de Justiție și de Stat, să întocmească o analiză a potențialelor costuri și a beneficiilor oferite de o monedă digitală americană. Raportul cerut de Casa Albă trebuie realizat până în luna septembrie.

În ordinul executiv al lui Biden se cere ca raportul să se concentreze asupra modului în care o versiune digitală a dolarului ar putea să îmbunătățească „incluziunea financiară”. Cu alte cuvinte, accesul de care dispun persoanele fizice și companiile la produsele și serviciile de care au nevoie: tranzacții, plăți, economii, credite și asigurări, livrate într-un mod responsabil și sustenabil, potrivit Băncii Mondiale.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI