Bercea Mondial, eliberat condiționat în dosarul în care a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru tentativă de omor

Interlopul Bercea Mondial, pe numele său real Anghel Sandu, a fost eliberat condiționat, în urma unei decizii a Tribunalului Mehedinți. El fusese condamnat definitiv în urmă cu mai puțin doi ani, la 13 ani și 272 de zile de închisoare, fiindcă a vrut să îl omoare pe un fost viceprimar din Slatina.

„Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Anghel Sandu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu din executarea pedepsei de un 13 ani şi 272 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 130/2020, a Tribunalului Mehedinţi.

Dispune punerea în libertate a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2020, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este arestat în altă cauză.

Impune condamnatului să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art. 101 alin. 2 lit. g din C.p. Impune condamnatului să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Măsurile de supraveghere şi obligaţia de a urma un curs de calificare profesională se vor executa de la data liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere”, a decis Tribunalul Mehedinți.

Prin sentința de eliberare din închisoare, magistrații i-au atras atenţia lui Bercea Mondial asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Decizia este definitivă.

A încercat să omoare un fost viceprimar al Slatinei

În octombrie 2020, Sandu Anghel a fost condamnat la 13 ani şi 272 de zile de închisoare, de Curtea de Apel Craiova, după ce a încercat să îl omoare, în 2009, pe un fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei. În același dosar, fiul interlopului a primit o pedeapsă de 9 ani și jumătate de temniță.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI