Ministrul Mediului: Autoritățile din România nu detectează radioactivitate crescută după atacul de la Zaporojie

Autoritățile din România nu detectează radioactivitate crescută, iar măsurătorile de vineri dimineața arată niveluri normale de radiații, după atacul de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, a anunțat vineri ministrul Mediului, Tanczos Barna.

„În prezent, autoritățile din România nu detectează radioactivitate crescută. Conform măsurătorilor efectuate astăzi se înregistrează niveluri normale de radiații după ce centrala nucleară din Zaporijjia din sud-estul Ucrainei a fost atacată de forțele armate ruse.

Nu există nici un pericol pentru populația din România”, a scris vineri dimineața pe Facebook Tánczos Barna, ministrul Mediului.

Conform acestuia, Agenția pentru Protecția Mediului măsoară radioactivitatea 24/24, iar în următoarea perioadă vor fi oferite informații în timp real cu privire la nivelul de radiații.

Ucraina a anunţat că forţele ruse au atacat centrala în zorii zilei de vineri, provocând un incendiu la o clădire de cinci etaje aflată lângă centrală.

Ulterior, echipele de intervenţie ucrainene au anunţat că reuşit să stingă incendiul la ora locală 06:20.

Forţele militare ruse au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, au anunţat vineri autorităţile locale.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI