Moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, dezbătută luni

Moţiunea simplă depusă de deputaţi USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, va fi dezbătută luni după-amiază, în timp ce votul ar urma să fie dat miercuri. Principala acuzaţie adusă lui Popescu este aceea că gestionarea crizei facturilor la energie este un „dezastru”.

Moţiunea intitulată „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul “săptămâna viitoare” Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României” va fi dezbătută, luni, de la ora 16.00, votul final fiind programat miercuri.

Moţiunea a fost iniţiată de 51 de deputaţi USR.

Semnatarii îl acuză pe Virgil Popescu de faptul că „a continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenti cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe “săptămâna viitoare” decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică”.

În document se mai arată că gestionarea crizei facturilor la energie este „un dezastru”, că 25% din puterea instalată în capacităţile de producţie de energie electrică din România a fost închisă, importurile de gaze au ajuns la aproape 30% din totalul consumului naţional.

Totodată, semnatarii moţiunii adaugă că Legea offshore, care ar fi dat perspectiva începerii investiţiilor în exploatarea gazelor din Marea Neagră, este încă blocată şi că  România a ajuns din exportator net de energie electrică, importator net în perioada 2019 – 2021.

„Noi investiţii în sistemul energetic sunt blocate din cauza întârzierilor şi blocajelor legislative generate tot de Virgil Popescu. Peste 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare zac nefolosite din cauza incompetenţei. Sinecurile pentru activul de partid în companiile de stat din energie au înflorit mai mult decât oriunde”, sunt alte acuzaţii aduse ministrului Energiei.

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a anunţat, marţi, depunerea acestei moţiuni.

„Confirm încă odată faptul că USR va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, la începutul acestei sesiuni parlamentare”, a spus preşedintele USR.

Vineri, liderul PSD, Marcel Ciolacu, declara că le va cere colegilor din PSD să voteze împotriva moţiunii simple pe care USR a depus-o în Parlament împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu.

„La moţiunea simplă vom stabili poziţia PSD. Facem parte din coaliţie şi categoric vom vota împotrivă. Aşa voi propune colegilor mei”, afirma Ciolacu.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI