Primarul Iașului, Mihai Chirica, pus sub control judiciar pentru fapte de corupție

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost pus sub control judicicar, vineri, pentru fapte de corupție în ceea ce privește extinderea unui imobil din Iași. Potrivit procurorilor DNA, blocul ar fi fost construit și întabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 februarie 2022, față de inculpatul CHIRICA MIHAI, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției” scrie Direcția Națională Anticorupție.

În cauză a fost dispusă și efectuarea urmăririi penale față de suspectul HARABAGIU GABRIEL VASILE, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției.

Potrivit DNA,  cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.

Începând din după-amiaza de astăzi, 4 februarie 2022, primarul Mihai Chirica nu își va exercita atribuțiile pentru o perioadă de 60 de zile ca urmare a unei măsuri de control judiciar decise de procurorii DNA într-o speță care privește eliberarea unor documente semnate de mai mulți angajați ai Primăriei și al căror conținut se presupune că ar fi fals.

Primarul Mihai Chirica va contesta chiar astăzi această măsură la judecătorul de drepturi și libertăți.

Până la reluarea atribuțiilor, acestea vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle, au transmis reprezentanții Primăriei Iași.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI