O singură modificare în Top 10 ATP după Australian Open

Rusul Daniil Medvedev, finalistul Australian Open, se menţine pe locul 2 ATP în clasamentul dat publicităţii luni. După ce sârbul Novak Djokovici nu a putut participa la primul grand slam al anului, Medvedev s-a apropiat la mai puţin de 900 de puncte de tenismenul rus.

Djokovici are în acest moment 11.015 puncte şi conduce în clasament, în timp ce rusul este pe locul 2, cu 10.125 puncte.

Pe locurile 3-5 se află, la fel ca în ierarhia precedentă, germanul Alexander Zverev, cu 7.780 de puncte, grecul Stefanos Tsitsipas, cu 7.170 de puncte, şi câştigătrul Australian Open, spaniolul Rafael Nadal, cu 6.875 de puncte.

Italianul Matteo Berretini a câştigat o poziţie şi se află acum pe locul 6, cu 5.278 de puncte, iar rusul Andrei Rublev a coborât pe locul 7, cu 4.830 de puncte.

Norvegianul Casper Ruud, 4.065 de puncte, canadianul Felix Auger-Aliassime, 3.923 de puncte, şi italianul Jannik Sinner, 3.705 puncte, completează Top 10 ATP.

Absent de la AusOpen, din cauza unei accidentări, elveţianul Roger Federer a pierdut 13 poziţii şi ocupă locul 30 ATP.

Marius Copil este cel mai bine clasat tenismen român, pe locul 273 ATP, în urcare două poziţii.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI