Harry şi Meghan, îngrijoraţi în legătură cu podcasturile ancivacciniste de pe Spotify

Harry şi Meghan se declară îngrijoraţi de podcasturile ancivacciniste de pe Spotify. Cuplul are un contract de 1,8 milioane de dolari cu platforma.

După ce Neil Young şi Joni Mitchell au cerut Spotify să aleagă între muzica lor şi podcast-ul lui Joe Rogan, Harry şi Meghan Markle ies în scenă.

Cuplul, care a semnat un contract de 1,8 milioane de lire sterline cu Spotify, şi-a exprimat „îngrijorarea” într-o declaraţie cu privire la comentariile controversate ale lui Joe Rogan, subliniind că duc o luptă împotriva dezinformării încă din aprilie anul trecut, când au lansat Fundaţia Archewell, conform agenţiei ANSA.

 „Sute de milioane de oameni pot fi prejudiciaţi zilnic de dezinformare”, se arată în declaraţie.

„În aprilie anul trecut, am început să ne exprimăm îngrijorarea faţă de partenerii noştri de la Spotify cu privire la consecinţele mult prea reale ale dezinformării Covid pe platformă”, subliniază cuplul: „contăm pe Spotify că va face schimbări şi vom continua să lucrăm împreună”.

Joni Mitchell a anunţat vineri că îşi retrage muzica de pe Spotify din cauza „minciunilor” COVID-19 promovate prin intermediul podcast-ului lui Joe Rogan.

Miercuri, Neil Young anunţa că îşi retrage muzica de pe platforma suedeză. „Spotify a devenit un spaţiu de dezinformare potenţial mortală despre COVID-19. Minciuni vândute pe bani”, spunea Neil Young.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI