Trebuie să fim foarte atenți la aceste simptome ale Omicron! Apar după câteva zile de la infectare

Varianta Omicron a devenit dominantă la nivel mondial. Este atât de contagioasă, încât a ajuns să se transmită cu ușurință și la persoanele care au schema completă de vaccinare.

Majoritatea persoanelor infectate cu Omicron prezintă același „semn” inițial, spun experții. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, primele simptome includ o tuse seacă și „mâncărimea gâtului” (o senzație de iritație diferită de cunoscuta durere de gât).

Printre simptomele specifice variantei Omicron mai sunt, de asemenea, durerile musculare moderate, oboseala extremă, nasul înfundat și strănuturile.

Până în prezent, cei mai mulți pacienți infectați cu Omicron au prezentat o formă moderată a bolii, însă experții spun că noua variantă ar putea fi mult mai contagioasă, iar vaccinurile ar fi mai puțin eficiente, relatează Daily Record.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că simptomele Omicron pot apărea chiar și după trei zile de la infectare. Însă în unele cazuri ar putea dura chiar și două săptămâni până apar primele semne. Cu toate acestea, perioada de incubare este mai scurtă decât în cazul altor tulpini ale SARS-CoV-2.

În medie, simptomele bolii apar la 5-6 zile după expunerea la virus, în cazul variantelor apărute anterior.

Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, persoanele infectate sunt contagioase cu 1-2 zile înainte de apariția primelor simptome. Pot transmite virusul până la trei zile după dispariția simptomelor, mai spun experții.

Prin urmare, persoanele infectate cu varianta Omicron pot fi contagioase cu cel puțin două zile înainte de a fi testate pozitiv.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI