29 de migranți din Siria și Irak au fost prinși de poliție în timp ce încercau să treacă granița ilegal ascunși într-un TIR

Polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit 29 de migranți din Siria și Irak ascunși într-un TIR încărcat cu piese auto. TIR-ul care se deplasa spre Germania a fost oprit și verificat pe autostradă, chiar înainte de a ieși din țară.

Migranţii au fost descoperiţi în urma unei acţiuni desfăşurate de către poliţişti de frontieră, agenţi din cadrul Poliţiei oraşului Nădlac şi agenţi de la Poliţia Autostrăzi, pentru prevenirea migraţiei ilegale în zona de competenţă.

„Pe parcursul misiunii, în PTF Nădlac II, pe sensul de ieşire din ţară, a fost verificat un automarfar, condus de un cetăţean turc, ce transporta piese auto pentru o societate comercială din Germania. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au deschis compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport, iar în interior au fost depistate ascunse 29 de persoane. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Siria şi Irak şi intenţionau să ajungă în state din vestul Europei”, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.

În acest caz se fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI