Un bărbat a intrat într-o mănăstire din Neamț și a furat cadourile de Crăciun pentru copiii nevoiași

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 ore de poliţişti după ce a furat cadourile strânse de maicile de la Mănăstirea Petru Vodă pentru copiii nevoiaşi.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, a spus joi că poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul suspectului, unde au găsit pachetele furate de la mănăstire, potrivit Agerpres.

„În baza activităţilor investigative complexe realizate în cauză, s-a reuşit identificarea şi depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei, un bărbat de 37 de ani, din Borca, care ar fi pătruns, prin forţarea uşii de acces, într-o anexă a lăcaşului de cult, de unde ar fi sustras mai multe pachete ce conţineau articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în valoare de 6.000 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporţie de 90%, iar cadourile de Crăciun au fost restituite mănăstirii.

Bărbatul este cercetat penal pentru infracţiunea de furt calificat.

În activităţi au fost angrenaţi şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI