Ion Iliescu, la 32 de ani de la Revoluția din 1989: România își va depăși problemele dacă societatea va rămâne solidară

România va reuşi să îşi depăşească problemele dacă societatea va rămâne solidară, iar democraţia nu va fi golită de conţinut, afirmă fostul preşedinte Ion Iliescu, miercuri, la 32 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

„România este un proiect al tuturor, pentru toţi. Numai aşa Revoluţia Română are un sens şi o finalitate. Merită să ne gândim la asta şi să acţionăm în consecinţă”, a scris Iliescu, pe blogul personal.

Potrivit acestuia, „cei 32 de ani scurşi de la momentul începerii Revoluţiei Române au cunoscut schimbări radicale în sistemul politic, în societate, în statutul României în Europa şi în lume”, dar „agenda” din Decembrie 1989 nu a fost epuizată.

„O revoluţie este, poate părea paradoxal unora, un act din perspectiva timpului lung. Nu am avut o baghetă magică, care să ne permită schimbarea lucrurilor peste noapte. Anii care au urmat despărţirii de ceauşism au fost ani de sacrificii, lipsuri, de schimbări economice dureroase, chiar de eşecuri. (…) Am reuşit ceea ce ne-am propus ca obiectiv strategic, integrarea în UE şi în NATO, pentru că am reuşit să fim solidari în promovarea intereselor noastre şi am păstrat dialogul politic şi social. Am ales ca metodă de guvernare consensul, deşi nu au lipsit momentele de confruntare, în stradă, dar şi pe scena politică. Au învins raţiunea şi responsabilitatea faţă de viitorul României”, a transmis fostul preşedinte.

El şi-a exprimat regretul că, „de la o vreme, confruntarea a devenit instrumentul rezolvării tuturor crizelor, inevitabile, cele mai multe”.

„Nu, adversarii politici nu sunt duşmani, care trebuie distruşi. Dialogul şi negocierea nu sunt semne de slăbiciune. Ar fi fost bine să fi depăşit criza politică şi socială din Decembrie 1989, care a dus la schimbarea de regim politic, prin dialog şi negociere. Dar regimul ceauşist a ales confruntarea cu societatea şi din această cauză am avut atâtea victime nevinovate în acele zile. Dar am învăţat, atunci, o lecţie: libertatea, demnitatea, democraţia sunt lucruri pentru care merită să lupţi, indiferent de circumstanţe”, a subliniat Ion Iliescu.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI