Valeriu Gheorghiţă: Până la sfârşitul lui februarie, în situaţia actuală, în evoluţia actuală, am putea să avem alte 500.000 de decese din cauza COVID-19

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că Europa este „epicentrul pandemiei” de COVID-19 în momentul de faţă, el subliniind că estimările realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, la nivel european, sute de mii de oameni vor muri în următoarele luni din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2.

 „În momentul de faţă nu au fost discuţii în acest sens. Eu cred că avem în momentul acesta şi alte măsuri pe care le putem aplica pentru a limita răspândirea infecţiei şi pentru a reduce numărul de cazuri grave. Care sunt aceste măsuri? Sunt cel puţin două măsuri importante: vaccinarea care să fie cât mai extinsă şi în mod deosebit că cuprindă categoriile vulnerabile, de asemenea implementarea certificatului verde digital la nivel naţional”, a declarat Valeriu Gheorghiţă duminică seară, la Digi 24.  

El este de părere că nu se impune vaccinarea obligatorie. 

 „Noi trebui să înţelegem că dacă impunem o serie de măsuri pe care nu le respectăm, vom ajunge în situaţia în care să credem că aceste măsuri nu sunt eficiente. (…) Eu chiar cred că putem controla pandemia şi prin celelalte măsuri pe care le avem la dispoziţie. (…) Cred că trebuie să existe discuţii într-un mediu echilibrat în care să ascultăm opinii şi pro i contra şi să înţelege care sunt avantajele şi dezavantajele”, adaugă medicul. 

Conform acestuia, puţin peste 47% dintre adulţii din România sunt vaccinaţi cu cel puţin o doză, fapt care face ca „o masă importantă” din populaţie să fie vulnerabilă în faţa bolii. 

„Dacă ne uităm că în momentul de faţă, la nivelul regiunii europene, sunt cele mai multe cazuri noi diagnosticate, suntem practic epicentrul pandemiei la nivel european şi se estimează de către OMS că până la sfârşitul lui februarie în situaţia actuală, în evoluţia actuală am putea să avem alte 500.000 de decese, deci practic o prognoză extrem de pesimistă pentru regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cred că toate acest lucruri trebuie să ne dea de gândit, pentru că vorbim de vieţi omeneşti”, a mai afirmat medicul.  

Acesta a menţionat că certificatul verde nu trebuie privit drept o măsură restrictivă, el arătând că, faţă de alte măsuri, acesta are un efect de motivare privind vaccinarea. 

„Cu siguranţă această decizie este doar de natură politică. (…) Mi-aş dori să existe dezbateri serioase din acest punct de vedere şi să se ajungă într-un final la un consens încât să se implementeze cât mai repede”, spune Gheorghiţă despre situaţia proiectului de lege privind certificatul verde la locul de muncă. 

„Valuri de îmbolnăviri vom avea atât timp cât vom avea populaţie susceptibilă, populaţie care este la risc să se infecteze. (…) Trecerea prin boală presupune o serie de consecinţe. Consecinţele pandemiei, care sunt necontrolate sunt dezastroase la nivel global, şi tocmai de aceea sunt ţări care găsesc ca variantă impunerea vaccinării obligatorii”, mai spune Valeriu Gheorghiţă.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI