Alte aproape 20 de firme, printre care Altex, Flanco și Jysk,  au fost sancţionate din cauza neregulilor de Black Friday

Alte 18 firme care administrau site-uri şi magazine cu vânzare directă şi care au anunţat reduceri speciale au fost sancţionate de ANPC, printre cei vizaţi aflându-se magazine Altex, Flanco, Jysk. Preţul de referinţă afişat pe site nu era cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile, publicarea unor caracteristici nereale ale produselor şi publicarea unor caracteristici nereale ale produselor se numără printre neregulile constatate.

”Încă 18 operatori economici, care administrau site-uri şi magazine cu vânzare directă şi care au anunţat reduceri speciale în cea mai activă perioadă din an, din acest punct de vedere, au fost controlaţi de Comandamentul Special Black Friday – înfiinţat pentru prima dată, în acest an de  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) – pentru a se asigura că respectă prevederile legale în ceea ce priveşte reducerile şi promoţiile. La 16 dintre aceştia au fost constatate nereguli, aplicîndu-se amenzi contravenţionale în valoare totală de 154.000  lei,  şi 17 propuneri de dispunere a măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte”, anunţă miercuri ANPC.

Operatorii economici sancţionaţi, au fost: Flanco Retail SA, Galaţi, Altex Romania SRL, Galaţi, Staer International SA, Galaţi (site şi magazin), Dan Capitan SRL, Galaţi – www.bambooda.ro,  Bibilel SRL, Galaţi – www.bibilel.ro,  Quasar Comex SRL, Focşani – www.maxxonline.ro, Romferm SRL, Focşani – www.romferm.ro, Optical Investment Group SA, Piatra Neamţ, Pet Product SRL, Piatra Neamţ, Flanco Retail SA, Tg Neamt,  Jysk Romania SA, Roman, Jysk Romania SA, Piatra Neamt, DM Drogerie Markt SRL, Roman, Robest Com SRL, Piatra Neamt, Studio Moderna SRL, Piatra Neamţ, Ado Capricia SRL, Piatra Neamt – www.capricia.ro, BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE SA PARIS, Sucursala Bucureşti (din incinta magazinului Dedeman Bacău).

Comisarii ANPC au constatat următoarele abateri:

– nu există informaţii care să indice în mod clar şi neechivoc data la care încetează oferta şi faptul că aceasta se referă a stocul disponibil

–  preţul de referinţă afişat pe site nu era cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al preţului redus creându-se premisa existenţei unui avantaj specific preţului, consumatorii fiind determinaţi să ia o decizie de tranzacţionare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea

– publicarea unor caracteristici nereale ale produselor oferite spre comercializare pe site, practici comerciale înşelătoare

– neconformitatea între informaţiile afişate la diferite pagini ale aceluiaşi site

– afişarea sintagmei “super calitate la super preţ ”,  fără a avea posibilitatea verificării avantajului specific al preţului sau al calităţii produselor

– banca prezintă comisionul la plata către comercianţi 0 lei, ca un avantaj, în cadrul ofertei promovate de black friday, în condiţiile în care toţi utilizatorii de card, indiferent de emitent, beneficiază de această reglementare.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI