Asztalos Csaba (CNCD): Certificatul verde COVID nu ridică probleme de discriminare

Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat joi, că impunerea certificatului verde COVID nu este nici neconstituțională, nici discriminatorie.

Acesta a precizat că măsura există în 20 de state din Uniunea Europeană, acolo unde structurile de verificare a constituționalității s-au pronunțat deja și au stabilit că nu e nimic în neregulă. Certificatul verde, a mai spus Asztalos Csaba, contribuie la ținerea sub control a pandemiei, lucru care se vede deja în statele în care el e deja impus.

 „În analiza noastră, nu ridică probleme de discriminare introducerea certificatului verde. Pentru a fi într-o situație de discriminare, ar trebui să tratăm diferit persoane aflate în situații comparabile, or toate studiile și toate instituțiile de sănătate naționale și internaționale arată că cel trecut prin boală în ultimele 180 de zile și vaccinat se infectează într-un procent substanțial mai mic decât cei nevaccinați, transmit boala într-un procent substanțial mai mic decat cei nevaccinați, iar dacă se infectează, consecințele asupra lor sunt substanțial mai puțin grave decât asupra celor nevaccinați.

Grăitoare sunt statisticile INSP: 95% din cei internați sunt nevaccinați, iar procentul se păstrează în cazul celor care decedează”, a explicat președintele CNCD.

Asztalos Csaba: Certificatul verde COVID e aplicat deja în 20 de state UE

Acesta a mai afirmat că deja în 20 de state ale Uniunii Europene este aplicat acest certificat.

„Consiliul Constituțional din Franța a declarat din 5 august că e constituțional, cu două puncte excepție, care au fost corectate. În Italia, Consiliul de stat s-a pronunțat acum 10 zile asupra obligativității vaccinării anti-COVID a angajaților în sănătate și a constatat că măsura e constituțională”, a punctat Asztalos Csaba.

Ce se întâmplă cu persoanele care nu se pot vaccina anti-COVID

Întrebat ce se întâmplă cu persoanele care au interdicție de a se vaccina din cauza unor afecțiuni, acesta a răspuns:

 „În toate statele au fost introduse excepții. Dacă există o contrarecomandare, aceste persoane au fost protejate și li se permite accesul fără certificat verde. În cazul raporturilor de muncă au beneficiat de plata testelor periodice. Au găsit soluții (și pentru mersul la restaurant, spectacole etc), în special purtarea măștii, dar cei care au contrarecomandare medicală sunt o excepție peste tot de la aplicarea certiicatului verde”.

„Nu e prima oară când se introduce obligativitatea vaccinării în cazul altor tipuri devaccin, iar cei care au contrarecomandare medicală constatată de medicul specialist și emisă potrivit legii, aceste categorii de persoane au fost o excepție. Deci se pot identifica soluții”, a mai declarat Asztalos Csaba, pentru B1 TV.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI